Script: Display Premio Travel offer.

CUBA - destinatie inedită inapoi la ofertă

de la 899 Euro PROMOTION

Cuba ne duce cu gândul la plaje minunate, mașini clasice, revoluție, Fidel Castro, cartiere colorate, rom, trabucuri, plantații de tutun, ragaetton și multe altele.



Ziua 1: Sosire în Cuba

Sosire în aeroportul din Havana. După efectuarea formalităților vamale, veți fi transferați cu autocarul la hotelul Kohly 3* (sau similar), unde veți fi cazați peste noapte.

 

Ziua 2: Timp liber sau excursie opțională: tur oraș Havana

După micul dejun veți avea timp liber la dispoziție  pentru a explora Havana sau posibilitatea de a participa la o excursie opțională – turul orașului Havana. Plecarea de la hotel se va face în jurul orei 09.00 pentru a admira cele mai importante obiective turistice: Piața Revoluției, Bulevardul Malecon, Universitatea din Havana, Hotelul Național din Cuba, El Capitolio. Excursia va continua cu o deplasare pietonală pentru a descoperi secretele din vechea Havana prin cele mai faimoase patru piețe: Piața San Francisco, Piața Veche, Piața Armelor și Parcul Central. Veți ajunge și la faimoasele baruri El Floridita – bar istoric, renumit pentru preparatele din pește și cocktail-uri deosebite și La Bodeguita del Medio. În continuare veți vizita Fortăreața El Morro pentru a admira superba priveliște și pentru a face fotografii. Întoarcerea la hotel va fi în jurul orei 13.00. Cazare la hotelul din Havana.

 

Ziua 3: Timp liber sau excursie opțională Vinales

După micul dejun veți avea timp liber la dispoziție  pentru a explora Havana sau posibilitatea de a participa la o excursie opțională – Vinales, provincia tutunului. Pe drum se va face o primă oprire pentru a savura o cafea la Los Barrigones, unde veți avea ocazia să vă familiarizați cu viața rurală. După ce veți ajunge în Vinales, prima oprire va fi la Las Jazmines pentru a admira o frumoasă priveliște și pentru a putea face fotografii. Veți continua excursia către Peștera Indiană. Vizita constă într-o plimbare pe jos până la capătul peșterii, unde se află un râu subteran și veți avea parte de o scurtă plimbare cu barca. Tot aici veți putea admira și picturile murale preistorice. Apoi veți face o oprire pentru a lua prânzul (inclus). Ultima oprire a excursiei va fi la plantațiile de tutun Finca del Veguero și la fabrica locală de tutun. Întoarcere la hotelul din Havana, unde veți fi cazați peste noapte.

Ziua 4: Cienfuegos

După micul dejun, veți pleca din Havana spre Cienfuegos. Pe drum veți vizita Finca Turistica Fiesta Campesina, pentru a face cunoștință cu flora șifauna specifice zonei. După ce veți ajunge în Cienfuegos, veți face un tur al orașului, care include cele mai importante obiective turistice ale orașului numit Perla Sudului. Veți avea ocazia să faceți o plimbare pe bulevardul principal, să petreceți puțin timp la piața Parque Marti și să admirați din exterior Palacio del Valle. Ghidul o să vă propună variante de a lua prânzul (nu este inclus). Cienfuegos are o ofertă variată de restaurante private numite Paladares, cu prețuri pentru toate buzunarele. Cazare la Villa Yaguanabo sau Villa Guajimico.

Ziua 5: Timp liber sau excursie opțională Trinidad

După micul dejun veți avea timp liber la dispoziție sau posibilitatea de a participa la o excursie opțională – Trinidad. Plecarea de la hotel va fi în jurul orei 08:00. Vizita va începe cu Manaca Iznaga și faimoasa Finca cu renumitul Turn. Următoarea oprire va fi la Point Valle de San Luis pentru a admira priveliștea creată de munții Escambray și Marea Caraibelor. Veți continua excursia pentru a vizita o fabrică de ceramică. Turul orașului va continua cu o plimbare pietonală în partea veche din Trinidad (Cobblestones) incluzând Piața Mayor și Piața Real del Jigue. Veți ajunge și la un bar faimos, unde veți avea ocazia să degustați miere savuroasă și cocktail de rom. Prânzul îl veți lua într-un restaurant local. Întoarcere la hotel și cazare peste noapte.

Zilele 6-10: Sejur Santa Clara

După micul dejun, veți pleca spre Santa Clara pentru a vizita Piața Revoluționară, Che Memorial și trenul blindat. Urmează transferul în Cayo Santa Maria pentru a face check in-ul la hotelul Golden Tulip Aguas Claras 4*, unde veți petrece următoarele 5 nopți.

 

Ziua 11: Zborul spre București

În funcție de orarul de zbor, autocarul vă va duce la aeroportul din Havana pentru zborul de întoarcere spre casă.


inapoi la ofertă

Date de plecare

Tarif (euro/pers)

20.05.2019

899 euro

18.11.2019

1099 euro

 

Aceste taxe nu sunt incluse:

  • Taxe de aeroport si servicii: 690 €/pers
  • Asigurare medicala si bagaje (fara limita de vârsta): 20 €/pers

 

Va recomandăm:

  • Pachet excursii opționale (zilele 2, 3 și 5): 149 €/pers.
  • Pachet cina 5 seri + supliment all inclusive 5 zile: 149€/pers.
  • Tropicana Show: 109 €/pers.
  • Supliment single: 239 €/pers.
  • Asigurare completa de calatorie (renunțare): 20 €/pers

inapoi la ofertă

Servicii incluse:

  • Zbor dus-întors cu bagaj de cala si de mana
  • Transfer aeroport-hotel-aeroport
  • Ghid vorbitor de limba romana
  • Cazare la hoteluri de 3*-4*
  • Mic dejun in fiecare dimineata tip bufet la hotel
  • Excursii conform program

inapoi la ofertă

Newsletter

Vino alături de noi și profitați de ofertele remarcabile
pentru anul 2018. Înscrie-te aici!